Școala Parohială "Sf. Stelian- ocrotitorul copiilor"

luni, 31 decembrie 2012

Creștine, cum sărbătorești noaptea de Anul Nou?


Creștine, cum sărbătorești noaptea de Anul Nou?

Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă. Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.
Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului(I Corinteni 6, 8). Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi să ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte. Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată?
Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe“. Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede (Psalmul 77, 37).
“Acest sfârşit de an – Anul Nou pe care noi îl sărbătorim – nefiind stabilit şi sfinţit Biserică, nu este un lucru sacru. Este un lucru omenesc. Noi n-avem de ce să-l sărbătorim. Noi n-avem de ce participa la artificii, la cântece, la tot felul de scandaluri, la dansuri deşucheate Noi îl slăvim pe Dumnezeu în biserică. Noi aici aşteptăm sfârşitul, dacă Dumnezeu ar fi rânduit ca sfârşitul lumii să fie acum. Ce relaţie este între un eveniment sacru şi întâi ianuarie? Absolut nici una. De ce se zice că sfârşitul va fi atunci când a hotărât lumea că începe alt mileniu şi nu atunci când va veni Hristos? Sau cel mult, să zicem, la un praznic, la Naşterea Domnului, sau la Buna­vestire?
Toate acestea sunt înşelări diavoleşti. Ingrămădiri de oameni, delirul care-i apucă pe toţi, nebunia, artificiile, băuturile, şampania care curge… [...]



“În seara lui Vasile Sfântul se duce un mare război. Pe de o parte, diavolii îşi fac de cap printre oameni, insuflându-le tot felul de manifestări păgâneşti cum ar fi: îmbuibarea, beţia, privitul la TV, defăimarea chipului lăsat de Dumnezeu omului prin fel de fel de măşti, circ, petarde, artificii, pocnete din bici, petreceri, chefuri cu dansuri destrăbălate. [...] Unde L-am văzut pe Hristos beat, cu ţigara în gură, mascat, maimuţărindu-se, aruncând cu petarde, artificii sau pocnind din bici? Să nu ne înşelăm luându-ne după cei mulţi, căci iadul şi-a deschis larg gura şi oamenii cad în el precum cad fulgii de zăpadă. Dacă răul se manifestă astăzi la scară largă este din cauză că omul se foloseşte rău de libertatea de a alege pe care i-a lăsat-o Dumnezeu. Dacă mâncarea lui Hristos era să facă voia Tatălui, mâncarea diavolului este să-şi facă voia sa. De multe ori, omul, atunci când îşi face voia, se simte plin de satisfacţie, parcă s-ar îngrăşa de mulţumire.
La fel cum cei buni simt satisfacţie făcând binele, la fel cei răi simt satisfacţie făcând răul. Şi Dumnezeu îngăduie să se întâmple aceste manifestări ale răului pentru că binele nu se face cu forţa, fiecare are libertate în alegere, iar răul este lăsat liber să se manifeste până la o limită. Noi am făcut destule rele, şi Dumnezeu nu ne-a oprit atunci când le-am făcut. Toate sunt însă cu îngăduinţa lui Dumnezeu, după cum se spune în minunatul psalm de seară ce se citeşte în fiecare zi la vecernie (Psalm 103, 25-28-29), şi binele şi răul aşteaptă undă verde de la Dumnezeu: Cât s-au mărit lucrurile tale Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut. (…) Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umplea de bunătăţi. E psalmul de laudă a bunătăţii lui Dumnezeu, care hrăneşte şi pe cei răi şi pe cei buni, care, atunci când Îşi întoarce faţa Sa, toate se vor tulbura, şi tristeţea este că nu Dumnezeu este Cel care Îşi întoarce faţa, ci noi, cei cărora ne plac manifestările lumeşti. Ioan, ucenicul cel iubit al lui Hristos, ne spune:
Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el. Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac (I Ioan 2, 15-17).

Sursa: Război întru Cuvânt

miercuri, 12 decembrie 2012

A ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari !

Epistola Intâi către Corinteni a Sf. Apostol Pavel, Cap.1, v 17-31.

17. Caci Hristos nu m-a trimis ca sa botez, ci sa binevestesc, dar nu cu intelepciunea cuvantului, ca sa nu ramana zadarnica crucea lui Hristos.
18. Caci cuvantul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu.
19. Caci scris este: “Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati voi nimici-o”.
20. Unde este inteleptul? Unde e carturarul? Unde e cercetatorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebuna intelepciunea lumii acesteia?
21. Caci de vreme ce intru intelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin intelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu sa mantuiasca pe cei ce cred prin nebunia propovaduirii.
22. Fiindca si iudeii cer semne, iar elinii cauta intelepciune,
23. Insa noi propovaduim pe Hristos cel rastignit: pentru iudei, sminteala; pentru neamuri, nebunie.
24. Dar pentru cei chemati, si iudei si elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeu.
25. Pentru ca fapta lui Dumnezeu, socotita de catre oameni nebunie, este mai inteleapta decat intelepciunea lor si ceea ce se pare ca slabiciune a lui Dumnezeu, mai puternica decat taria oamenilor.
26. Caci, priviti chemarea voastra, fratilor, ca nu multi sunt intelepti dupa trup, nu multi sunt puternici, nu multi sunt de bun neam;
27. Ci Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti; Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari;
28. Dumnezeu Si-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebagate in seama, pe cele ce nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt,
29. Ca nici un trup sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu
.
30. Din El, dar, sunteti voi in Hristos Iisus, Care pentru noi S-a facut intelepciune de la Dumnezeu si dreptate si sfintire si rascumparare,
31. Pentru ca, dupa cum este scris: “Cel ce se lauda in Domnul sa se laude”.
Iată mai jos viața unui Iov al vremurilor de pe urmă când nimeni nu mai credea că poate exista așa ceva. Iată că în viața acestui „olog” se întrevede mântuirea și fericirea Raiului. Deși „olog” în trup, incredibil aun mare atlet al lui Hristos, un bărbat a cărui bărbîție va dăinui în veșnicie. Dar să parcurgem cu pioșenie povestea vieții acestui sfânt și să privim noblețea sufletului său în aceste vremuri atât de tulburi și să vedem cum Domnul prin cele părute slabe ale lumii întrevedem pe unul din marii bărbați ai Rusiei de atunci:
Exista oameni a caror soarta, chiar din primele clipe de viata, trece dincolo de puterea de intelegere a unui muritor de rand. Inca din momentul nasterii par a purta pecetea unui destin calauzit de un har nepretuit: cel al credintei. Viata li se asterne lin si clar, fara sovaiala, fara ezitari. Ei merg inainte, catre lumina, fara sa se abata din drum.
Un asemenea om s-a nascut, in urma cu mai bine de 150 de ani, intr-un sat din vestul Rusiei, in regiunea Samara. Viata lui Grigorii Juravlev pare o intruchipare perfecta a expresiei “puterea lui Dumnezeu in cei neputinciosi se desavarseste”. Caci nefericitul copil, desi nascut cu o malformatie cumplita, a fost unul din cei mai fericiti oameni de pe pamant.
i poate nu gresim daca afirmam ca Grigorii Juravlev a trait asa cum este de datoria oricarui crestin sa o faca. El a trait pentru a implini darurile prin care Creatorul vorbeste in alcatuirea fiecarui om: a trait in bunatate, in dreptate, in adevar si in credinta. Tocmai pentru ca soarta lui sa nu fie uitata, el a fost harazit cu un talent ce nu este dat tuturor: acela de a picta. El a slefuit pana la perfectiune acest talent si l-a inapoiat Creatorului.

DomnulPredictiile unui preot de tara!
Grigorii s-a nascut fara maini si picioare, in anul 1858, in satul Utevka. In vremea aceea mai existau oameni care inca traiau cu frica lui Dumnezeu si nu ucideau copiii care se nasteau schiloditi, asa cum se intampla uneori.
In izba din barne de lemn, mama lui Grigorii si-a plans durerea si s-a rugat pentru pruncul atat de chinuit pe care il adusese pe lume. Unchiul Ioachim a sfatuit-o sa dea copilul tiganilor:
“Ce copil este asta, fara maini, fara picioare, doar gura are! Nu are loc in lumea asta. Doar tiganii, la iarmaroc, pot scoate ceva bani cu el! Ii va fi mai bine acolo.” Dar mama lui Grigorii nu a putut savarsi un asemenea pacat.
“Trebuie sa aiba o familie. Domnul nu ne va abandona!”.
Preotul satului a botezat copilul dupa toate randuielile si le-a spus parintilor cu blandete:
“Domnul s-a uitat la robul sau si lumina a pogorat in sufletul acestui copil. Gura nu ne este data doar pentru a manca, ci cu ea se pot savarsi multe lucruri minunate.
Desi pare neajutorat acum, cu aceasta gura, el va va hrani pe toti!”.
“Aceasta icoana a fost pictata in intregime cu dintii”
Timpul a trecut si Grisa, in ciuda handicapului sau, a crescut vesel si plin de viata.
Din suferintele lui fizice i s-au nascut in inima cele mai duioase sentimente, iar in ratiunea lui au incoltit cele mai ascutite ganduri. Mintea lui aparent imatura a patruns in esenta lucrurilor si a evenimentelor.
Oamenii erau impresionati de faptul ca baiatul niciodata nu se simtea descurajat, ii placea sa cante si sa glumeasca!
Bunicul il ducea pe umeri in fiecare duminica la biserica, iar Grisa se uita la icoane zambind si spunea:
“Vreau si eu sa fac asta”. Bunicul suferea cand auzea glasciorul sau nevinovat.
Il inchina, il ajuta sa sarute icoanele, il mangaia pe cap si pleca abatut spre casa.
Dar Grisa prinsese drag de preot si de icoanele care luminau biserica. Cand il scoteau pe tapsan, la aer, copilul, spre mirarea tuturor oamenilor, se rostogolea la vale, condus de o forta irezistibila, pana in Casa Domnului. Statea acolo ore in sir si cerceta atent fiecare chip de sfant, fiecare scena din Biblie, pictata pe peretii bisericii.
Maica DomnuluiCu penelul in dinti.
Intr-o zi, pe cand era in curtea din fata casei, Grisa s-a tarat pe burta, a apucat in dinti un betisor si a inceput sa deseneze in praf tot ce vedea. Desenele lui erau extrem de expresive si patrundeau intr-un mod straniu in esenta lucrurilor. El vedea ceva ce altii nu vedeau. Atunci bunicul l-a dus la scoala si Grisa, cu o rabdare si vointa neomeneasca, a invatat sa scrie, cu creionul in dinti.
A urmat cursurile scolii din sat, pana la moartea bunicului sau.
Acum nu mai avea cine sa il care la scoala, iar Grigorii a inceput sa studieze acasa, singur.
Pentru ca era primul din clasa si pentru ca era inzestrat cu un talent deosebit, invatatorul a mers la guvernatorul regiunii Samara pentru a-i solicita ajutorul.
Astfel a ajuns Grisa la gimnaziul din Samara, unde a devenit un elev remarcabil.
Pentru ca avea un suflet bun si o minte sclipitoare, colegii il ajutau, inconjurandu-l cu afectiune. Pe langa cursurile gimnaziale, Grigorii a avut norocul sa fie ucenic in atelierul unui iconar vestit din oras.
Cand a intrat pentru prima data in atelier si a simtit mirosul de ulei de in, de lemn si lac, Grigorii a avut sentimentul ca aici este acasa. Inceputul a fost greu, maestrul iconar fiind foarte exigent si riguros.
Treptat, cu pensula in dinti, Grigorii a invatat “alfabetul” picturii icoanelor.
Dupa cativa ani, a sustinut in atelier un examen de absolvire. Trebuia sa realizeze o icoana destul de complexa, in cateva ore. Pentru el, o asemenea lupta cu timpul insemna o incordare cumplita: lacrimi i se scurgeau pe obraji, iar gatul si ceafa il dureau ingrozitor. Dupa trei ore de munca titanica, Grisa terminase icoana.
Ochii sai inrositi de durere exprimau o fericire suprema. Era o adevarata capodopera!
Profesorul iconar a privit lucrarea si a dat aprobator din cap. In acelasi moment, Grisa s-a prabusit pe podea intr-un
spasm al musculaturii. Tinea pensula intre dintii pe care nu putea sa-i desclesteze.A fost nevoie sa se aduca prosoape fierbinti pentru a-i scoate penelul din gura.
Profetiile preotului de la nasterea sa incepeau sa capete contur.
La 22 de ani, Grigorii s-a intors in Utevka sa natala, unde a inceput sa picteze icoane la comanda, pentru boierii bogati. Veneau oameni din toate colturile Rusiei, iar unii plateau bani grei pentru o asemenea opera de arta.
Se spunea ca Grigorii are har de la Dumnezeu si ca icoanele sale sunt miraculoase, pentru ca fara ajutorul Domnului nici un om nu poate picta cu gura, atat de frumos.
In prezent s-au descoperit icoane ale artistului chiar si in afara granitelor tarii. Una dintre ele a fost gasita intamplator, in 1985, in Bosnia. Pe verso, semnat de iconar, sta scris:
“Aceasta icoana a fost pictata in intregime cu dintii de catre taranul fara maini si picioare, Grigorii Juravlev, din satul Utevka, regiunea Samara”.
Exista o inregistrare in arhivele orasului Samara conform careia, in 1884, Juravlev a apelat la guvernatorul orasului, acelasi care il ajutase sa isi termine studiile.
Sf. NicolaeRealizase o icoana a Sfantului Nicolae si dorea sa o ofere tareviciului Nicolae, viitorul tar. Astfel, prin intermediul guvernatorului, el a trimis tarului o scrisoare: “Inaltimea Voastra Imperiala, va scrie Grigorii Juravlev cu umilinta si smerenie…
Doresc sa Va aduc plocon o icoana a Sfantului Nicolae, pe care eu singur am pictat-o cu gura si nu cu mana, pentru ca din nastere nu am maini si picioare.
Am zamislit aceasta icoana sub obladuirea Domnului care, in bunatatea Lui, mi-a permis intrarea in aceasta lume.
Desi schilod, El m-a slobozit si m-a mantuit de la nefiinta. Si m-a inzestrat cu un dar. Prin miscarile gurii, savarsesc aceasta arta, potrivit poruncii Domnului.”
Impresionat, tarul Alexandru al III-lea l-a invitat pe Grigorii Juravlev la palatul imperial din Sankt Petersburg.
Aici, pictorul a realizat un portret al familiei Romanov.
Tarul a fost atat de fascinat de lucrarea realizata, incat i-a oferit artistului o pensie lunara pe viata de 25 de ruble de aur.
Din ordin imperial, Grigorii a primit si o troica pentru a se putea deplasa, dar in marinimia lui, acesta a oferit-o comunitatii satului. Mereu vesel si puternic, Grigorii ii sustinea si ii ajuta cat putea, in acele vremuri de restriste.
Grigorie JuravlevMartiriul
In anul urmator vizitei la palat, in locul bisericii modeste din satul Utevka a inceput constructia unui maret templu de piatra, catedrala Sfanta Treime, sub supravegherea directa a lui Grigorii Juravlev.
Dupa planurile sale s-au realizat toate frescele, iar el s-a oferit sa picteze peretii si cupola bisericii.
Zile in sir a petrecut, ajutat de fratele lui, Afanasie, pentru a realiza fresca “Miracolul aparitiei Sfintei Treimi de la stejarul din Mamvri al patriarhului Avraam”.
Aceasta imagine este o copie fidela a celebrei icoane a lui Andrei Rubliov.
Cumplit de grea a fost munca la cupola bisericii. Tema religioasa a fost aleasa de catre pictor: Sfanta Treime si cei sapte arhangheli. Sub tavan, atarnat in chingi, Grigorii lucra sfarsit de oboseala si durere.
Pe spate, intre omoplati, avea rani adanci, ca niste stigmate. Vopseaua ii cursese in ochi si Grigorii aproape si-a pierdut vederea. Buzele i s-au crapat, iar dintii din fata i s-au macinat.
Strigatul in rugaciune catre Maica Domnului i-a dat forta de a desavarsi aceasta teribila lucrare.
Cand se aseza seara la masa, nu putea manca de durere, iar familia ii spunea:
“Esti un martir Grisa, esti martirul nostru!”.
Si asa, zi dupa zi, luna dupa luna, an dupa an, cu credinta, smerenie si sacrificiu de sine, Grigorii a reusit sa finalizeze interiorul bisericii. In 1892, Biserica Sfanta Treime a fost sfintita.
Toti locuitorii satului Utevka au asistat cu piosenie la prima slujba de preamarire a Domnului Dumnezeu si s-au rugat pentru cel care muncise cu toata forta credintei sale la desavarsirea acestei lucrari.
Grigorie JuravlevIata omul!
In 1916, in timpul Primului Razboi Mondial, Grigorii a cazut intr-o stare de tristete profunda.
Bolnav fiind, el a avut o revelatie: in curand vor veni vremuri grele, cand nimeni nu va mai avea nevoie de el si nici de icoanele lui. La scurt timp, predictia lui s-a adeverit.
Secolul XX a fost pentru Rusia unul al durerii, al crimelor monstruoase, al autodistrugerii, toate generate de un ateism feroce.
Insa satul Utevka, din districtul Neftegorsk, parea sa fi fost mangaiat si ocrotit de pronia milostiva impotriva urgiilor nemiloase ale comunismului.
Aici, ca printr-un miracol ceresc, biserica a supravietuit, desi peste tot bisericile erau daramate in mod barbar.
In 1934, autoritatile sovietice au demolat turnul-clopotnita.
Icoanele din biserica au fost smulse de pe pereti si duse in cimitir, pentru a fi incendiate.
In aceeasi noapte, localnicii au reusit sa sustraga icoanele si sa le ascunda.
Astfel a fost salvata o mare parte din creatia artistului, care acum apartine patrimoniului national.
Slava Domnului, Grigorii nu a mai vazut dezastrele si instrainarea care s-au abatut asupra Rusiei. El a murit inainte de inceperea revolutiei bolsevice. A fost ingropat in curtea bisericii unde isi revarsase preaplinul harului sau, silindu-si trupul vlaguit sa il asculte cu pretul unei suferinte de neinchipuit. Se odihneste vegheat de chipurile sfintilor pe care le-a zugravit cu atata maiestrie, incat par a fi tesute din raze de soare.
La mormantul lui este o cruce simpla, pe care sta scris:
“Ecce homo” – “Iata omul”. Acestea sunt cuvintele lui Pilat din Pont, la vederea chinurilor Mantuitorului Iisus, si pot fi repetate, cu indreptatire, la capatul unui destin neasemuit, ca cel al lui Grigorii Juravlev.
Astazi, in biserica arde flacara nestinsa a credintei, sub privirile ocrotitoare ale sfintilor zugraviti pe pereti. In ultimii ani, locuitorii regiunii au donat bisericii icoanele mostenite de la stramosi, icoane pictate de Grigorii Juravlev.
Din Kazahstan s-a adus icoana “Sfintii Chiril si Metodiu”, iar de la Moscova va sosi icoana “Sfantul Leon, Papa al Romei”. Preotul paroh actual, Anatolii Kopaci, a depus eforturi mari pentru restaurarea bisericii, monument de patrimoniu, si pentru a aduce in satul natal al pictorului intreaga sa opera.
Parintele Anatolii a supus atentiei Bisericii ruse canonizarea lui Grigorii Juravlev, pentru sfintenia vietii lui si virtutile savarsite pana la eroism si sacrificiu de sine.

joi, 6 decembrie 2012

Un an de la urcarea la Ceruri a Părintelui Arsenie Papacioc: Hristos este Ortodox!




Adevăratul creştin este un ascultător desăvârşit faţă de cele spuse de Hristos, iar Hristos este ortodox, pentru că Îl cinsteşte drept pe Tatăl Său. Ortodox înseamnă a fi dreptslăvitor, dreptcinstitor. Aceasta e părerea mea.
Părintele Arsenie Papacioc
Mănăstirea Sfânta Maria
Techirghiol mai 2008















ŞTIU CĂ MĂ VA AJUTA



  Aveam 11 ani când am primit Taina Sfântului Botez. Puţin timp după aceea, mama s-a îmbolnăvit. Medicii i-au pus diagnosticul şi au decis să fie operată. Ar fi fost a treia operaţie şi viaţa mamei era în pericol. Eu înţelegeam toate acestea, pentru că o vizitam la spital în fiecare zi. Nu se ştia dacă va supravieţui… îmi amintesc acea senzaţie de pustiu în casă. Auzisem despre Sfântul Nicolae Făcătorul de minuni şi înţelegeam că ne poate ajuta doar o minune.
În ziua în care tata a dus-o pe mama la spital, eu am rămas singură în casă. Mi-amintesc că am plâns toată ziua şi, în genunchi, mă rugam Sfântului Nicolae. Ştiam că ne va ajuta, pentru că nu mai aveam altă speranţă. Cred că de atunci nu m-am mai rugat atât de sincer. Probabil că aşa se roagă doar copiii.
  Câteva ore s-au scurs pe neobservate. Şi minunea s-a întâmplat! Părinţii mei s-au întors acasă veseli. Se întâmplase ceva de necrezut: analizele noi au infirmat diagnosticul şi nu mai era nevoie de operaţie. Medicii nu încetau să se minuneze. De atunci, am credinţa fermă că Sfântul Nicolae Făcătorul de minuni nu mă va părăsi niciodată.
Şapte ani mai târziu, m-am îmbolnăvit eu. La început, boala semăna cu o bronşită, însă starea mi se înrăutăţea din ce în ce mai mult. Începusem să scuip sânge, un simptom destul de periculos. Rezultatele analizelor au indicat în mod clar că e vorba de tuber­culoză. Pentru confirmarea diagnosticului am fost însă internată în spital. Trebuie să vă spun că ai mei se aflau deja în spital cu acelaşi diagnostic. Nu venea nimeni să ne viziteze, însă ştiam că cineva se roagă pentru noi. Cu mine era icoana Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni.
  Într-o zi, medicul mi-a spus că a doua zi urma să mai fac o analiză, de rezultatul căreia depindea dacă voi mai rămâne în spital un an sau voi fi externată. Seara m-am rugat mult în faţa icoanei Sfântului Nicolae, deşi nu mai era aceeaşi rugăciune curată ca şi în copilărie. Însă eu continuam să cred într-o minune şi toată speranţa mea era doar în Dumnezeu. Îl rugam pe Sfântul Ierarh Nicolae să se milostivească spre mine, păcătoasa, şi să mă vindece. La un mo­ment dat, am simţit că el m-a auzit. În suflet mi se aşternuse liniştea şi uşurarea. Am adormit ţinând în mâini iconiţa – era singura nădejde de ajutor pe care o mai aveam.
   Dimineaţa, rezultatul analizei a arătat că plămânii mei erau sănătoşi. Medicii se minunau şi voiau să scrie chiar şi un articol despre acest caz. Toţi au ajuns la concluzia că eu şi părinţii mei am avut o infecţie necunoscută, asemănătoare cu tuberculoza. Toată fa­milia a fost externată. Ştiu că m-a salvat o minune, pe care eu nu o meritam. În minte îmi răsunau cuvintele Mântuitorului:”De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”. (Ioan 5,14) şi mi se făcea frică…
  Nu de mult s-a îmbolnăvit din nou mama. Având în vedere că suportase câteva operaţii, eram conştienţi de faptul că viaţa ei atârna de un fir de aţă. Din nou eram stăpâniţi de frică şi de disperare. Am început să mă rog, de data aceasta împreună cu tata. Însă cât de mult se deosebea rugăciunea noastră de cea din copilărie! În loc de rugăciune, era un murmur continuu: „Pentru ce?” Dar se pare că aveam pentru ce. Lacrimi de disperare mă înăbuşeau. Dar înţelegeam că doar cu lacrimi şi durere nu o voi putea ajuta pe mama. Numai acest gând mă mai susţinea în rugăciune. Împreună cu tata, ne rugam Sfântului Nicolae şi Maicii Domnului, citeam canoane pentru cea bolnavă, îi rugam pe cei apropiaţi să se roage pentru ea. Iconiţa mea ajunsese deasupra patului de spital. Doar o minune ne mai putea salva şi ea nu a întârziat să vină.
  Îi mulţumeam din inimă Domnului, Preasfintei Sale Maici şi Sfântului Nicolae. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Din cele trăite am înţeles un lucru: oricât de mult ne-am lupta noi pentru sănătate, pentru succes, pentru iubire, Dumnezeu ni le poate lua în orice clipă sau, dimpotrivă, ni le poate da. Nici un om nu are puterea de a-şi conduce viaţa după voia sa, însă, dacă va cere ceva de la Dumnezeu cu credinţă, El îl va auzi.
Daria, 18 ani, oraşul Sankt-Petersburg, Rusia

miercuri, 5 decembrie 2012

DIN PROFETIILE CUVIOSULUI AMBROZIE LAZARIS: “Vor veni ani grei, dar nu va temeti!”

1. La sfârşitul lui august 2001, cineva l-a rugat pe Stareţ să se roage Sfântului Nectarie ca să-l ajute. Şi stareţul i-a spus:
- Copilul meu, lasă-l pe sfânt; acesta este în America. Aleargă să salveze vieţi.
Pe 11 septembrie 2001 au căzut turnurile gemene. Cu câteva luni mai devreme spusese că ceea ce trebuie să se întâmple în America va schimba cursul istoriei:
– Un mare rău va veni peste America şi nu doar în septembrie. Vai!
Acest lucru îl prevestise şi fericitului episcop Antonie de Sisanios şi Siatisti într-una din vizitele celui din urmă şi erau de faţă şi alţii, însă fără a da explicaţii:
- Înalt Preasfinţite, a spus, să vedeţi ce vor păţi americanii peste două luni.
2. În 1990, a spus că Dumnezeu – pentru că vrea să-i întărească pe oameni – îi va descoperi în chip vădit pe sfinţii Lui cât de curând. Deoarece ispitele vor fi mari şi chinurile insuportabile, Domnul va îngădui ca sfinţii să se arate, şi mai ales cei mari, ca Sfântul Dimitrie sau Sfântul Gheorghe. Oamenii vor auzi că într-o săptămână s-a arătat cutare sfânt în Creta, în alta, cutare în Macedonia, unul aici, altul acolo.
3. – Gheronda, ce să fac cu copiii mei care sunt dificili? Strigă la mine, se uită la programe periculoase la televizor şi sunt influenţaţi.
– Doar Domnul va îndrepta situaţia. Vei zice: „Doamne, mântuieşte-mă şi luminează pe copiii mei să fie aproape de Tine”. Şi Domnul te va auzi şi-ţi va da ceea ce trebuie.
- Însă ne aude Domnul? Ajunge vocea noastră acolo?
– Nu știu… Luna trecută l-au durut urechile  . Vor veni ani grei, dar nu vă temeţi. Pe copiii săi Dumnezeu nu-i va părăsi, îi va păzi în mijlocul smintelii.
– Adică, gheronda?
- Ce adică? Iată, dacă n-ai să ai ce să mănânci, te vei trezi dimineaţă, vei găsi o franzelă pe masă şi vei zice: „Asta de unde a apărut”? Dar trebuie să ai credinţă. Fără credinţă nu se face nimic.
4. De acum încolo, nu-ţi poţi imagina ce vei vedea şi ce vei auzi. Nu s-au mai întâmplat niciodată în lume, a spus într-o zi de vară în anul 2005.
– În Grecia se vor întâmpla?
– În toată lumea şi la noi. Şi de ce? Pentru că noi, zice, suntem farul Ortodoxiei, dar am devenit din cauza păcatului mai răi decât ateii.
5. Stareţul spunea despre sfârşitul lumii că va dura cât ţin cei şase psalmi (de la utrenie), câteva minute. În clipa în care vom fi judecaţi, în cer, îngerii vor cânta cei şase psalmi. Toţi oamenii care vor trăi în clipa aceea vor trece prin moarte instantaneu şi imediat după aceea vor învia, vom fi toţi cu trupurile noastre imateriale, nu vom ocupa spaţiu, unul va vedea trupul celuilalt şi toţi vor fi la vârsta de 33 de ani.
Domnul va ţine Cartea Vieţii, Evanghelia, şi imediat, vom merge singuri fie la dreapta, fie la stânga, deoarece vom şti dacă suntem pentru rai sau nu. De aceea, şi în tronul în care stă arhiereul, în icoana lui Hristos este deschisă cartea şi nu este candelă deasupra – arătând că nu există milă la A doua Venire. Dar în catapeteasmă, cartea pe care o ţine Hristos este închisă şi există candelă, pentru că încă avem milă.
6. Pentru că vin zile foarte grele pentru omenire, Dumnezeu a ales unii oameni de i-a făcut ofiţeri.
7. Lucrurile se vor derula foarte repede. Diavolul va stăpâni. Pe toţi aceia care se vor apropia de el îi va zdrobi. El nu are prieteni.
8. Să luaţi aminte, pentru că cel rău întinde curse. Nu râdeţi! Este lângă noi şi voi nu puteţi să-l vedeţi. Ascultaţi ce vă zic. Nu încetaţi să vă rugaţi!
Diavolul pune pe oameni să păcătuiască şi după păcat îi înfricoşează şi îi face să se ruşineze să se mărturisească.
Am fost un sfert de oră în iad şi am crezut că am fost trei ore.
9. Toţi cei care vor primi pecetea (lui Antihrist) nu-şi vor găsi nicio clipă de linişte. Trebuie să vă câştigaţi o credinţă puternică singuri, cu răbdare, cu bunătate, cu dreptate. Să nu ne pierdem credinţa! Credinţă statornică şi Dumnezeu ne va ajuta. Fără rugăciune ne pierdem. Nu vă gândiţi la viitor. Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Să citiţi cărţile Sfinţilor Părinţi în fiecare zi câte puţin şi Dumnezeu vă va lumina. Ulterior mintea voastră se va întări.
10. Rugăciunea „Doamne, miluieşte” este ca o sabie, care taie în două pe satana.
Ne-am găsit noi, sărmanii, în vremurile din urmă, şi monahi şi mireni, dar lupta este luptă. Nu vei înceta lupta nicio secundă. Luptă până la sfârşit! Şi atunci Domnul, care îi încununează pe oameni şi îi restaurează veşnic, El îţi va dărui în ultimul ceas nu lucruri mincinoase şi deşarte ale acestei vieţi, ci te va face vrednică să împărăţeşti în Împărăţia lui Dumnezeu. Veşnic! Nu 1.000 de ani sau 100.000 de ani. Veşnic [înseamnă] nu are sfârşit.
11. Încă pe atât să fie pământul (ca populaţie), Dumnezeu poate să-l hrănească. De învierea trupurilor nu vă îndoiţi. Iată, sunt de 90 de ani. Acest trup trebuie să se topească în mormânt, ca să iasă unul nou, nestricăcios, veşnic, fără să se îmbolnăvească, fără să-l doară, fără să înseteze, fără să se încălzească, va fi ca trupurile îngereşti. Doar să nu cădem în păcat. Dumnezeu vrea să-I spunem că doar pentru El vom trăi. Dacă rămânem în păcat, atunci şi cele mai de jos (chinurile iadului) sunt veşnice. De acolo nu se mai schimbă situaţia, muncile, chinul, durerea, flăcările.
Vouă, la Facultatea de Teologie, aceste lucruri vi le spun moale. Nici Iacov, nici Porfirie nu le spuneau aspru. Aşa trebuiau să le spună, ca să le audă lumea şi să se pocăiască. Vine diavolul şi mă loveşte fără milă. Îmi zice: „Nu le mai spune atât de clar. Lasă-i să doarmă. Nu-i lăsa să se trezească”.

(traducere: M.L., sursa: http://vatopaidi.wordpress
sursa: Pelerin ortodox I si II)




marți, 4 decembrie 2012

Rugaciunea Sfintei Mari Mucenite Varvara inainte de moarte




      “Dumnezeule Cel fara de inceput, Care ai intins cerul ca un acoperamant si pamantul l-ai intemeiat pe ape, Cela ce rasari soarele tau spre cei buni si spre cei rai si dai ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Tu si acum auzi-ma pe mine, roaba Ta, care ma rog catre Tine. Asculta-ma, o, Imparate, si da Darul tau la tot omul care ma va pomeni pe mine si patimirile mele. Sa nu se apropie de unul ca acela boala naprasnica si moarte neasteptata sa nu-l rapeasca pe el. Pentru ca stii, Doamne, ca trup si sange suntem si lucrul Preacuratelor Tale maini“.

luni, 3 decembrie 2012

Oamenii sunt raspunzatori de armonia sau dizarmonia din jurul lor

     Omul ar trebui să știe că armonia și dizarmonia din lum este creația sa, că omul este pricina stării mediului înconjurător, că el influențează cu starea sa bună sau rea și viața animală și cea vegetală. Este atât de simplu să privim în noi înșine să vedem cum ne desfășurăm noi viața, cum ne comportăm cu apropiații noștri cât și cu vrăjmașii noștri, apoi să privim în jurul nostru să vedem ce fac și ceilalți și astfel vom înțelege că tot ceea ce ne înconjoară este oglinda sufletelor noastre. Sfântul Teofan zăvorâtul vrea să ne arate de ce Dumnezeu uneori recurge la anumite sentințe mai drastice față de cei ce nu doresc să se îndrepte făcându-se astfel prin purtarea lor pricina răului din jurul lor. Din dragoste și dintr-un scop pedagogic Dumnezeu recurge și la măsuri mai drastice astfel încât să nu fie binele înăbușit de tot.
    Pilat a amestecat sângele unor  galileeni cu jertfele lor. Domnul a zis: „Dacă nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel”; s-a surpat turnul din Siloam și a ucis 18 oameni.
Domnul iarăși a zis: „Dacă  nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel”.
Prin asta lasă să se înțeleagă că atunci când pe alții îi ajunge o astfel de nenorocire, trebuie să ne gândim din ce pricină și cu ce țel s-a întâmplat aceasta și să ne întoarcem cât mai repede asupra sufletului nostru, cercetând dacă nu cumva îl apasă oarecare păcate vrednice de a fi pedepsite vremelnic spre înțelepțirea altora și să ne sârguim a le ștrege prin pocăință.
    Pocăința curăță păcatul și îndepărtează pricina care atrage nenorocirea. Atâta vreme cât omul se află în păcat, securea stă la rădăcina pomului, vieții lui, gata să-l taie; însă nu-l taie, fiindcă Dumnezeu așteaptă pocăința ta. Pocăiește-te și securea va fi îndepărtată, iar viața ta va merge spre sfârșitul ei  după fireasca rânduială; dacă nu te vei pocăi, așteaptă-te să fii tăiat. Cine știe dacă o să mai apuci anul viitor. Pilda smochinului neroditor ne arată că Mântuitorul roagă dreptatea lui Dumnezeu să-l cruțe pe fiecare păcătos, în nădejdea că acesta se va pocăi și va aduce roade bune. Se întâmplă însă ca dreptatea dumnezeiască să nu se mai lase înduplecată de mijlociri și cu greu să se mai învoiească a lăsa pe păcătos un an întreg între cei vii. Dar tu, păcătosule, știi oare dacă vei mai trăi, nu un an, ci o lună, o zi, clipa ce vine?


Sfântul Teofan Zăvorâtul - Colecția Părinți Ruși
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an
(II TES 2, 13; 3, 5; Lc. 13, 1-9)
Editura Sophia Bucuresti 1999

duminică, 2 decembrie 2012

1 Decembrie 2012

La multi ani Romania !
Dumnezeu sa ierte si sa aseze la loc luminos pe cei ce s-au jertfit pentru neam si tara!




Restul pozelor sunt postate in categoria POZE PAROHIE.
Multumim tuturor celor ce au contribuit la buna desfasurare a acestui eveniment!

                                                                                           Pr. paroh Florin Voinea