Școala Parohială "Sf. Stelian- ocrotitorul copiilor"

marți, 13 martie 2012

Despre Avva Ilie, din Patericul Egiptean

A spus iar că a rămas într-un templu, şi au venit dracii spunându-i:
– Pleacă din locul nostru.
– Voi nu aveţi loc.

Şi au început să-i risipească lujerii de curmal, iar bătrânul el tot aduna. Apoi diavolul l-a luat de mână, trăgându-l afară. Dar în poartă s-a prins bătrânul cu cealaltă mână de uşă, strigând: Iisuse, ajută-mă. Şi diavolul fugi de îndată. Bătrânul începu să plângă. Domnul îi zise:

– De ce plângi?
– Că îndrăznesc să apuce omul şi să facă aşa.
– Tu te-ai lenevit; căci când m-ai chemat, ai văzut cum M-am arătat ţie.

Spun asta, că e nevoie de osteneală multă, şi fără osteneală, nu poate cineva să-l aibă pe Dumnezeu cu sine, că pentru noi s-a răstignit.

Despre Avva Ilie, din Patericul Egiptean

A spus iar că a rămas într-un templu, şi au venit dracii spunându-i:
– Pleacă din locul nostru.
– Voi nu aveţi loc.

Şi au început să-i risipească lujerii de curmal, iar bătrânul el tot aduna. Apoi diavolul l-a luat de mână, trăgându-l afară. Dar în poartă s-a prins bătrânul cu cealaltă mână de uşă, strigând: Iisuse, ajută-mă. Şi diavolul fugi de îndată. Bătrânul începu să plângă. Domnul îi zise:

– De ce plângi?
– Că îndrăznesc să apuce omul şi să facă aşa.
– Tu te-ai lenevit; căci când m-ai chemat, ai văzut cum m-am arătat ţie.

Spun asta, că e nevoie de osteneală multă, şi fără osteneală, nu poate cineva să-l aibă pe Dumnezeu cu sine, că pentru noi s-a răstignit.

joi, 8 martie 2012

O istorioara adevãratã a Parintelui Cleopa

Un preot, mergând pe stradă, întâlneşte un copilaş, ca de cinci-şase ani, cu picioarele crăpate de glod, părul încâlcit în cap, zoios, nespălat, cu mâinile crăpate, şi-l întreabă:

- Măi copile, de unde vii tu?

- Din iad vin!

Preotul s-a minunat de copilul acesta.

- Cum îl cheamă pe tatăl tău?

- Satana!

- Dar pe mama ta?

- Aripa satanei!

- Dar fraţi şi surori ai?

- Da.

- Cum îi cheamă?

- Diavoli.

Şi atunci preotul a spus:

- Unde stai, copile?

- Hai, că eu ştiu unde!

Şi a mers cu preotul. Şi în marginea satului îi arată o căsuţă stricată, veche şi o ogradă cu gardurile rupte. Preotul ia copilaşul de mână şi intră acolo. Aude sfădindu-se în casă tatăl cu mama sa.

Bărbatul o înjura pe femeie groaznic, iar femeia îi spunea: „Du-te de-aici, satano!" Bărbatul zicea: „Tu eşti aripa satanei!" Au trecut nişte copii pe acolo: „Treci, drace, de-aici!" Dar femeia striga pe urmă: „Vai de mine, casa asta este iad!"

Preotul a auzit de afară. Şi atunci şi-a dat seama de ce spune copilul că vine din iad. El nu ştia cum să spună. A auzit pe mamă-sa că este iad în casa ei; că pe tatăl său îl cheamă satana şi pe mamă-sa, aripa satanei, şi pe fraţii lui îi cheamă diavoli. Aşa auzea grăind în casă.

Dar ştiţi voi de ce se face casa iad? Unde nu-i post, unde nu-i rugăciune de dimineaţă şi de seară, unde nu-i viaţă curată, unde nu merg oamenii la biserică, unde se apucă şi beau de dimineaţă, fumează şi înjură, casa aceea se face cu adevărat iad. Şi diavolul vine acolo şi apoi, vai de zilele care le mai trăieşte omul pe pământ!

Toată ziua înjurături, toată ziua bătăi, toată ziua suferinţă. A intrat diavolul! Diavolul aduce ură, sfadă, mânie, iuţime, ocară, blestem, înjurături, bătăi, morţi, beţii, desfrâuri. Aşa! Unde a intrat el, distruge. Casa o face iad!

Iar unde oamenii se scoală dimineaţa şi se închină lui Dumnezeu şi merg la lucru cu rugăciunea în minte şi postesc sfintele posturi de peste an, şi fac milostenie şi citesc sfintele cărţi, şi rabdă scârbele şi necazurile cu bucurie, acolo este şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi toate se rânduiesc după iconomia Lui pentru folosul sufletului şi pentru mântuirea noastră.

miercuri, 7 martie 2012

Sfinţenia părinţilor este cea mai bună educaţie în Domnul, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul

Copilul vrea alături de el oameni cu o rugăciune fierbinte. Mama să nu se mărginească la mângâierea simţită, ci să dăruiască în acelaşi timp şi mângâierea rugăciunii. Copilul simte în adâncul sufletului său mângâierea duhovnicească pe care i-o trimite mama lui, şi este atras către ea. Simte pază şi ocrotire atunci când mama îl îmbrăţişează în taină pe copilul ei prin neîncetata, stăruitoarea şi fierbintea ei rugăciune, şi-l eliberează de tot ceea ce-l apasă.

Mamele ştiu să se neliniştească, să sfătuiască, să spună multe, dar să se roage n-au învăţat. Multele sfaturi şi mustrări fac foarte rău. Fără multe cuvinte copiilor. Cuvintele lovesc în urechi, în vreme ce rugăciunea merge la inimă. Este nevoie de rugăciune, cu credinţă lipsită de frământări, dar şi de exemplu bun.

Într-o zi a venit aici la mănăstire o mamă deznădăjduită de fiul ei, Iorgu. Era foarte încurcat. Se întorcea noaptea târziu şi cu tovărăşii nu tocmai bune. Starea lui se înrăutăţea pe zi ce trecea. Mama – plânsete şi zbucium, îi zic:

- Tu, nimic – nici un cuvânt, numai rugăciune. Am pus seara de la zece la zece şi un sfert o

rugăciune comună, i-am spus să nu vorbească şi să-l lase pe fiul ei să iasă la ce oră vrea, să nu întrebe „La ce oră ai venit?” ş.a., ci să-i spună aşa, cu multă iubire: „Mănâncă, Iorgu, ţi-am lăsat mâncare în frigider”. Şi să nu-i spună nimic altceva. Să se poarte cu iubire şi să nu lase rugăciunea.

Mama a început să le pună în faptă, iar după ce au trecut vreo douăzeci de zile, fiul i-a zis:

- Mamă, de ce nu-mi vorbeşti?

- Iorgu meu, eu nu-ţi vorbesc?

- Mamă, ai ceva cu mine. Nu-mi vorbeşti.

- Ciudat lucru îmi spui, lorgu meu. Cum nu-ţi vorbesc? Uite, acum nu-ţi vorbesc? Ce vrei să-ţi spun? Şi lorgu nu i-a răspuns. Apoi, mama a venit la mănăstire şi mi-a zis:

- Părinte, ce este aceasta pe care mi-a spus-o copilul meu?

- A reuşit metoda noastră!

- Care metodă?

- Pe care v-am spus-o: să nu-i vorbiţi, să faceţi numai rugăciune în taină, şi copilul o să-şi revină.

- Spuneţi că asta e?

- Asta e, îi zic. Vrea să-l mustri: „Unde ai fost, ce-ai făcut?”; iar el să strige, să se împotrivească şi să vină şi mai târziu.

- Măi, măi! zice. Ce taine se ascund!

 - Ai înţeles? De vreme ce chiar faptele vorbesc de la sine. El te chinuia, căci voia să-l cerţi, iar el să-şi facă mofturile lui. Nu-l cerţi, se strâmtorează. În loc să te strâmtorezi tu când şi le face el pe ale lui, acum, când nu te strâmtorezi tu şi arăţi nepăsare, se strâmtorează el.

Într-o zi, acasă, Iorgu i-a anunţat că pleacă, îşi lasă lucrul şi pleacă în Canada. Îi spusese şi şefului său: „Plec, găseşte pe altul să mă înlocuiască la lucru”. Între timp, eu le-am zis părinţilor:

- Noi o să facem rugăciune.

- Dar e gata… I-arăt eu!, a spus tatăl.

- Nu, să nu-l atingi, îi zic.

- Dar pleacă copilul, părinte!

- Zic:Să plece. Voi să vă dăruiţi rugăciunii, şi eu împreună cu voi.

După două-trei zile, duminică, Iorgu le-a zis foarte de dimineaţă:

- Eu plec, mă duc cu prietenii mei.

- Bine, cum vrei, i-au zis.

A plecat. Şi-a luat prietenii – doi băieţi şi două fete, au închiriat o maşină şi au pornit spre Halkida. Au mers ici, colo… Apoi au mers la Sfântul loan Rusul, iar de acolo la Mantoudi, la Sfânta Ana, la Vasilika. Au mers, au făcut baie în Marea Egee, au mâncat, au băut, au chefuit. Apoi au apucat-o pe drumul de întoarcere. Se înserase, Iorgu conducea. Acolo, la Sfânta Ana, au lovit maşina de colţul unei case. Au stricat-o. Ce să facă acum? Au luat-o încet-încet şi au adus-o în Athena.

A ajuns în zori acasă. Părinţii nu i-au spus nimic. S-a culcat şi a adormit. După ce s-a sculat, le-a zis:

- Tată, asta şi asta… Acum trebuie să facem maşina şi trebuie bani mulţi.

Îi zice:

- Copilul meu, tu ştii. Eu am datorii, le am pe surorile tale… Ce-o să facem?

- Ce să fac, tată?

- Fă tot ce vrei. Eşti mare, ai minte. Du-te în Canada să faci bani, să…

- Nu pot, trebuie s-o reparăm acum.

- Nu ştiu, îi zice. Rânduieşte.

Deci, văzându-l aşa pe tata, a plecat. A mers, l-a găsit pe şeful lui. Zice:

- Şefule, am păţit asta şi asta. Nu mai plec. Nu lua pe altul.

Acela îi zice:

- Bine, bine, copilul meu.

- Da, dar vreau bani.

- Da, dar tu vrei să pleci. Trebuie să-mi semneze tatăl tău.

- Îţi semnez eu. Tata nu se amestecă. Mi-a spus-o. O să muncesc şi o să ţi-i dau înapoi.

Nu-i asta minunea lui Dumnezeu? Când a venit din nou mama, i-am spus:

- A izbutit meşteşugirea noastră şi rugăciunea a fost auzită la Dumnezeu. Şi accidentul a fost de la Dumnezeu, iar acum copilul va sta acasă şi se va înţelepţi.

Aşa s-a întâmplat prin rugăciunea noastră. S-a săvârşit o minune. Părinţii au postit cu rugăciune şi în tăcere, şi au izbutit. Mai târziu, copilul a venit la mine fără să-i vorbească despre mine nimeni dintre apropiaţii lui. Iorgu a devenit foarte bun, şi acum este la Aviaţie. Şi are şi o familie frumoasă.

luni, 5 martie 2012

Duminica Ortodoxiei



                       Împreună cu o parte din oamenii care au rămas după Sfânta Liturghie