Hristos a Înviat !

„Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință!”

În numele meu personal și al parohiei pe care o reprezint, doresc să vă prezint mulțumirile și recunoștința noastră pentru tot ajutorul pe care ni l-ați oferit în toți acești ani. Fără dumneavoastră nu ar fi fost posibilă celebrarea celei mai mari sărbători pe care o cunoaște Ortodoxia ca religie și umanitatea însași: Învierea lui Hristos Domnul nostru.

Învierea lui Hristos este un bun prileja pentru  a lua aminte la cele doua căi care ne sunt deschise permanent: viața sau moartea, lumina sau întunericul, Hristos sau potrivnicii Săi. Alegerea este întotdeauna liberă. Ce vom alege deci? În noaptea Învierii Hristos ne cheama pe toți, indiferent de naționalitate, rasă sau religie și îndemnul pe care l-am rostit când am aprins lumina se adresează tuturor fără excepție: “Veniți de luați Lumină!”.

Vă dorim ca dragostea cu care ne-ați integrat și ajutat să vă fie răsplătită și Îl rugăm pe Dumnezeu ca în căderile și slăbiciunile noastre omenești să nu ne lipsească de iertarea Sa.

Bucuria Sfintelor Paști să vă cuprindă sufletul! Sfânta În­viere să vă aducă lumina cerească în inimă și în cuget! Pacea lui Hristos să fie prezentă în viața fiecăruia, în viața familiei, a Bisericii, a tarilor noastre și a lumii întregi!

Să rămânem în iubirea lui Dumnezeu și să fim iubitori de Dumnezeu, ca într-un duh, cu o inimă și într-un singur glas să mărturisim impreuna salutul pascal traditional:

Hristos a inviat!

Cu adâncă recunoștintă și considerație,

Pr. Florin Voinea

SLUJBA ÎNVIERII IN PAROHIA ORTODOXĂ TOLEDO 2014

În acest an (2014),

SLUJBA ÎNVIERII DOMNULUI

va fi oficiată în sala polivalentă (polideportivo) din urbanizația LA LEGUA , C. FRANCISCO de VILLALPANDO nr. 11,  pe data de 19 aprilie, începând cu ora 23.30.

VĂ AȘTEPTĂM !

Pentru informații suplimentare referitoare la locație intrați aici, sau sunați la numarul

634.70.20.52

Pastila de dimineață

 mergi și fa și tu asemeni.....

Canonul Sfantului Andrei Criteanul - cântarea smereniei și a pocăinței

Canonul Sfântului Andrei Criteanul este o capodoperă a imnografiei răsăritene, în centrul căruia se afla smerenia și pocăința ca mod de răscumpărare a omului împovărat de conștiința păcatului.

Autorul, Sfântul Andrei Cretanul, s-a născut la Damasc în anul 760 și a murit la Erisso, pe insula Lesbos, în anul 840. De foarte tânăr și-a agonisit o înaltă știință de carte și tot de tânăr a îmbrățișat viața călugăreasca, devenind monah în mănăstirea Sfântul Sava, pe lângă Ierusalim, unde și-a adâncit nu numai viața duhovnicească, ci și pe cea teologica, adiată de harul poetic.

Avea numai douăzeci și cinci de ani când patriarhul Ierusalimului l-a trimis cu o misiune bisericească la Constantinopol. 

 Apoi, hirotonit ca diacon, a primit ascultarea de a conduce un orfelinat și o casă de bătrâni, implicându-se astfel și in opera de asistentă socială a Bisericii. În jurul anului 700 a fost numit Arhiepiscop al Cretei, de unde și numirea de Cretanul (în unele carți i se mai spune și Ierusalimiteanul, ca unul care și-a început activitatea în Sfânta Cetate).

Sfântul Andrei Cretanul a fost unul dintre primii și cei mai mari imnografi ai Bisericii de Răsărit. Opera sa capitală este Canonul cel mare, alcătuit spre sfârșitul vieții, cam la vremea când Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, compunea Viața Sfintei Maria Egipteanca.

Canonul aghiografic e o specie de poezie cu forma fixă (cum ar fi, in poezia laică, sonetul sau glossa), iar numele îi vine de la grecescul kanon, care înseamnă "normă", "regulă", "principiu director". De obicei, el este alcatuit din nouă cântări (ode), după numărul celor nouă cete îngerești; fiecare din acestea cuprinde un numar de tropare (strofe), precedate de un irmos (care anunță tema troparelor) și urmate de un imn al Sfintei Treimi și un altul al Născătoarei de Dumnezeu. De regulă, canonul face parte din slujba de dimineață (utrenia) și e dedicat sfântului (sau sfinților) din ziua respectivă. Opera Sfantului Andrei Cretanul are o situație cu totul aparte. El se numește Canonul cel mare sau Marele Canon, pentru trei rațiuni principale: adâncimea gândirii, frumusețea expresiei și numarul troparelor (in total, 211). El a fost rânduit de Biserică în cartea de slujbe numita Triod (Trei-Ode), și anume la utrenia de joi în săptămîna a cincea din Postul Mare, adica la vremea când creștinii – monahi și mireni – trebuie să-și sporească efortul de purificare în așteptarea Patimilor și Învierii Domnului. Cu vremea s-a hotărît ca el, împărțit în patru segmente (și cu unele prescurtări) sa fie cântat – sau citit – și în prima săptamănă a Postului Mare, și anume în zilele de marți, miercuri, joi și vineri. 

În decursul timpului – dar tot în vechime – în Canonul Sfantului Andrei au fost intercalate și triodele (tricintarile) altor imnografi, Teodor si Iosif, anume la începutul cântărilor a patra, a opta și a noua, precum și imnurile dedicate Sfintei Maria Egipteanca (a cărei pomenire se face în Duminica imediat următoare) și Sfântului Andrei.

Tema centrala a Marelui Canon (ca, de altfel, a întregului Triod) este relația antinomică dintre bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu. Daca El, la Înfricoșătoarea Judecată, îi va osândi la chinuri veșnice pe cei păcătoși, înseamnă ca e lipsit de bunătate; dacă, dimpotrivă, îi va ierta pe toți, fără nici o discriminare, înseamnă ca nu e drept. Creștinii care merg pe ultima variantă cad în deznădejde; cei care merg pe a doua cad în laxitate morala. 

Canonul Sfantul Andrei Criteanul, în cel mai autentic spirit ortodox, cultivă echilibrul: "Când ca un milostiv, vei ședea Judecator..." (ultimul tropar din cântarea a opta). Așadar, Dumnezeu judecă drept tocmai prin faptul că dreptatea e precedată de bunatate. Prin păcat, omul își prezumă osânda, dar prin credință speră în iertare. Credința omului însă se cere alimentată de conștiința păcatului și, prin urmare, de pocaință, dar fără ca prin aceasta el sa pretindă îndreptățire: "Cu toate ca a greșit, Mântuitorule, eu știu că Tu ești iubitor de oameni: lovești cu milă și Te milostivești fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, și ca un părinte alergi chemându-l la Tine pe fiul risipitor" (Cantare întâi, troparul 12). Sfântul Andrei și-a construit Canonul pe exemplele unor personaje - pozitive sau negative - din Vechiul și Noul Testament, acestea doua nemaifiind diacrone (desfășurate în timpul istoric), ci sincrone (convergînd către omul aspirant la mântuire). 



Î.P.S Bartolomeu ANANIA

Postul lui Adam

Această săptămâna înainte de Postul Mare mai este numită și săptămâna alba, în care avem dezlegare la lapte, brâznă, ouă și pește.

Este o înțelepciune teribilă a Sfinților Părinți în legătură cu aceasă săptămâna albă în care nu se mănâncă deloc carne, în rest este dezlegare la toate mâncărurile.

Sfântul Grigorie Palama numește această săptămână "postul lui Adam". Lui Adam nu i s-a spus de Dumnezeu:  "Din toți copacii să nu mănânci și din unul singur să mânânci" ci invers "din toți copacii să mânânci și doar din unul singur să nu mânânci". Dar Adam pentru că n-a păzit o singură poruncă a căzut în păcat.

La fel ca și lui Adam și nouă ni se spune în această săptămână: să nu mâncăm carne, în rest putem mânca de toate.

Cine nu poate posti această săptămână albă, atunci îi va fi greu să postească tot postul.

Cine nu poate ține această mică poruncă, cum oare le va ține pe toate celelalte?

E un exercițiu introductiv la Postul Mare, foarte important, la care mulți picăm, pentru că îl considerăm o găselniță.

Este un examen de ascultare. Un examen care ne introduce încet încet la ce se va întâmpla cu noi și sufletul nostru în Postul Mare.

(Claudiu Balan)

Sursa: site/ Ortodoxia tinerilor

Auzul monahal

Un călugăr a fost nevoit a merge într-o bună zi într-un oraş mare, însoţit fiind de o rudenie a sa. În mijlocul vacarmului citadin monahul a pretins că a auzit un greiere, deşi tovarăşul său de drum nu l-a crezut. Trecând strada şi căutând atent sub un copac, călugărul a găsit greierele, spre stupefacţia rudei sale.

- Trebuie că ai un auz supraomenesc!

- Nu. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde însă de ce asculţi cu ele.

- Nu se poate! Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!

- Depinde de ceea ce este important pentru tine. Să facem o demonstraţie.

Apoi monahul a scos cateva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Pe dată, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, toţi oamenii dimprejurul lor şi-au întors capetele speriaţi că banii căzuţi erau ai lor.

- Înţelegi acum? Totul depinde de ceea ce este important pentru oameni… Dacă privim şi ascultăm zilnic ştirile morbide şi gâlcevitoare ale televiziunilor, urechile noastre se vor fixa doar pe ceea ce este urât şi rău. În felul acesta se induce frica şi astfel devenim temători şi neputincioşi! După care spunem: „E greu, oamenii sunt răi, trăim într-o lume nesigură şi urâtă, în care nu mai poţi avea încredere în nimeni şi nimic…”.

Iar între timp greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg…iar noi nu le auzim.

Traducere din limba greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu, Staretul Chiliei Bunavestire, Schitul romanesc Lacu, Sfântul Munte Athos via Marturie athonita

Sursa: blog Laurențiu Dumitru

Bătrânul Gherasim de la Chilia Sfinţii Arhangheli – Colciu [Foto / Video / Text]

„Ce mai faci, părinte?”.

„Am pierdut frica de Dumnezeu şi o caut pe aicea…” –

mi-a răspuns bătrânul monah…

Părintele Gherasim are 85 de ani şi de peste 20 de ani se nevoieşte în Sfântul Munte*, la chilia cu hramul Sfinţilor Arhangheli de la Colciu. „Şi apoi lumea este în stăpânirea celui viclean – iar eu totdeauna mi-am dorit să fiu în afara celui rău; deci a trebuit să mă despart de lume. Aşa am venit în grădină”. În grădină era şi acum, în petecul lui de grădină, pe care tocmai îl săpa cu o vigoare neaşteptată pentru anii bătrânului.

De loc e de prin părţile Iaşiului şi o vreme, înainte de a se călugări, a fost şofer, dar L-a căutat mereu pe Dumnezeu, fiindcă din pruncie a simţit purtarea Lui de grijă. Provine dintr-o familie destul de numeroasă, o familie ortodoxă care a fost repede încercată prin moartea părinţilor, moarte ce i-a făcut pe fraţi să se despartă şi să trăiască prin vecini. Şi spune părintele că erau înstăriţi, fiindcă aveau oi multe, dar într-o clipă a dispărut totul ca fumul, iar ei s-au trezit singuri cu Dumnezeu. A învăţat multe din asta şi i-a folosit în viaţă, după cum şi dragostea pe care i-au arătat‑o cei ce l‑au crescut, l‑a făcut să mulţumească bunătăţii şi iconomiei dumnezeieşti. L-am întrebat dacă nu vrea să fie ajutat să-şi repare chilia dărăpănată. Mi-a arătat o masă veche pe care era o Psaltire – şi mai veche, cred –, şi mi-a zis că masa aceea, aşa bătrână cum era, mai rezistă vreo zece ani, dar el s-ar putea să nu mai trăiască atât. Dacă se va gândi doar s-o repare, mintea lui va fi ocupată cu materialele pe care va trebui să le procure şi… s-a dus liniştea lui! „Lucrarea monahului e statul de vorbă cu Dumnezeu şi nu cele materialnice. M-am retras aici pentru că nu iubesc lumea, dar iubesc pe toată lumea”…

Zilele trecute l-am reîntâlnit mergând pe jos către Vatopedu şi prietenii mei din Arad, cu care eram, m-au convins că trebuie să povestesc creştinilor despre bătrânul Gherasim.

(Iar eu aş fi vrut să arăt lumii cum trebuie să te încalţi ca să fii sigur că ajungi la cer …)

* textul este scris în 2008, aşadar Părintele Gherasim are acum, în 2013, 90 de ani şi peste 25 de ani de nevoinţă în Sfântul Munte (n. ed.)

Text: George Crasnean, Revista Lumea credinţei , anul VI, nr. 1 (54) Ianuarie 2008