„In toata vremea postul este de folos celor
ce-l tin pre dansul...”, spune imnografia Bisericii noastre din vremea
Postului Mare; iar marele ierarh Ioan Gura de Aur, intr-unul din cuvintele sale
de la Pasti, zice: „A trecut vremea
postului, dar nu a trecut si trebuinta postului…“.Intotdeauna deci, dar
mai ales acum, cand Postul se afla printre preocuparile de seama ale Bisericii
Ortodoxe, este vreme potrivita sa ne oprim putin asupra lui.
“Mi-aduc aminte din copilarie, cu cata evlavie
era tinut postul atunci! Nu se facea exceptie de la post, nici pentru caz de
boala, nici pentru cei mici, toti il tineam cu severitate. Sfantul si Marele Post al Paresimilor era
asteptat ca un mare eveniment. Erau vase anume pastrate pentru Postul Mare.
Şi cu cata primeneala sufleteasca ajungeam la Sfintele Pasti!” „Se poate sa nu tii postul? Domnul Hristos a
postit patruzeci de zile pentru pacatele noastre si noi sa nu postim? Mare
pacat sa calci randuiala postului“! Asa gandeau crestinii ortodocsi de altadata.
Civilizatia noastra materialista si iubitoare
de placeri a strambat aceasta intelegere. Mi-aduc iarasi aminte de
convorbirea dintre un reprezentant al acestui duh si un parinte duhovnicesc,
care staruia asupra marii necesitati a postului pentru viata crestina. „Prea cuvioase, zicea acela, a trecut vremea
aceea, acum s-au schimbat lucrurile! Un om, ca sa dea randament in munca, are
nevoie de atatea calorii pe zi si de o alimentatie bogata in vitamine…“.
Caloriile si vitaminele reglementeaza alimentatia omului de azi, iar
randuielile crestinesti traditionale pentru post par nestiintifice si
invechite. Intr-adevar, este un fapt
binecunoscut ca lumea de astazi si mai ales cea de la oras, dintr-o multime de
motive, tine tot mai putin posturile bisericesti. Asa de putin, incat
conducerea Bisericii Ortodoxe se gandeste la o adaptare a randuielilor
traditionale pentru post.
Sa-si fi pierdut
oare postul in vremea noastra valoarea lui spirituala si puterea lui
innoitoare de suflet? De la inceput observam ca acest fel de intelegere
are in vedere postul mai ales sub aspectul lui material, exterior: schimbare de
regim alimentar, reducerea cantitatii de hrana. Dar aceasta intelegere a
postului nu-i cea adevarata, invatatura Bisericii noastre ne-o spune cu toata
claritatea. „Daca postesti numai de bucate, zice un tropar din vremea
Triodului, iar
pacatele nu le parasesti, te asemeni cu viclenii draci, care niciodata nu
mananca“.
„Sa
postim post bine placut Domnului. Postul cel adevarat este instrainarea de
rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de
clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsa acestora este postul
cel adevarat si bine primit“.
Iar
marele Hrisostom zice:
„Postesti?
Arata-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sarac, ai mila de el; un dusman, impaca-te
cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura si stomacul sa
posteasca, ci si ochii si urechile si picioarele si mainile noastre, ramanand
curate de rapire si de lacomie. Picioarele sa nu alerge la spectacolele cele
urate, ochii sa nu priveasca cu pofta la frumuseti straine, gura sa posteasca
de injuraturi si de vorbe nerusinate…“.
Mantuitorul Hristos, Care nu avea nevoie de
post, a postit totusi pentru ca sa ne invete cu pilda, cat de mare este folosul
postului. De aceea, Sfantul Isaac Sirul adauga: „Postul este arma lucrata de
Dumnezeu. Şi daca Legiuitorul insusi a postit, care dintre cei ce pazesc Legea
nu trebuie sa posteasca? Şi care dintre cei ce-l nesocotesc nu va fi osandit?
(Idem). Pentru ca este absolut necesar pentru viata crestina postul, de aceea
si Biserica l-a randuit de-a lungul intregului an, in posturi de o zi sau de
mai multe, pentru ca din intalnirea cat mai deasa cu postul, sa ni-l facem bun
prieten pe calea desavarsirii crestinesti si a poruncit cu hotarare ca tot crestinul sa-l tina, iar cei ce-l
nesocotesc sa fie scosi din Biserica.
Aceasta
severitate a Bisericii ortodoxe este pe deplin indreptatita, deoarece nu este
posibila desavarsirea crestineasca, mantuirea sufletului fara ajutorul
postului. Cateva exemple sunt edificatoare. Rugaciunea este oxigenul vietii sufletesti. Asa cum trupul moare fara
oxigen, tot asa si sufletul nu poata trai fara rugaciune. Sfintii
Parinti numesc rugaciunea „inaltarea mintii catre Dumnezeu“, „convorbire cu Dumnezeu“. Dar
cine nu stie ca omul ingreuiat cu
mancare si bautura nu are mintea sprintena nici pentru cele pamantesti, necum
pentru inaltarea catre Dumnezeu in rugaciune. Şi dimpotriva, mintea
celui usurat cu infranare si post este sprintena si usor se inalta pa aripile
rugaciunii. Rugaciunea si postul sunt
strans legate impreuna si toti cuviosii si sfintii, care au fost mari rugatori,
au fost si postitori.
Din Ieromonah Petroniu Tanase- ,,Chemarea
Sfintei Ortodoxii”
Restul articolului il gasiti
in Razboi intru cuvant
