Scrisoare adresata de Alexandru Vlahută fiicei sale, Margareta

„ Să trăiești Mimilică dragă și să fii bună; să fii bună pentru ca să poți fi fericită. Să fii bună pe cât poți până în ultima clipă a vieții tale. Cei răi nu pot fi fericiți. Ei pot avea satisfacții, plăceri, realizări chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca cei răi nu pot fi iubiți, și-al doilea, ...al doilea... de! Câștigurile întâmplătoare și celelalte „pere mălăiețe", care se aseamănă cu el, vin de-afara, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire și nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare și-n tine-nflorește și leagă rod, când ți-ai pregatit sufletul pentru ea. Și pregatirea asta este opera de fiecare clipa, când pierzi rabdarea, împrăștii tot ce-ai înșirat și iar trebuie s-o iei de la început. Și de aceea vezi așa de puțini oameni fericiți... Atâția câți merită.

Dacă nu ne-am iubi pe noi așa fară de masură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră și dacă ne-am dojeni de câte ori am mințit sau ne-am surprins asupra unei răutați, ori asupra unei fapte urâte; dacă, în sfârșit, ne-am examina mai des și mai cu nepărtinire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de făptura. Se știe ca durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte, trage învățătură și din durerile altora.

Eu am mare încredere în voința ta. Rămâne să stii doar ce vrei. Și văd c-ai început să știi și asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ți faci singura mustrari și să-ți cauți singura drumul cel adevarat!

Așa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simți egoistă, de câte ori te mușcă de inimă șarpele răutății, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreapta cu prietenii și suflet larg cu cei răi. Smerește-te, fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deșertaciunea te îndeamnă să strigi: “Uitați-vă la mine”! Dar mai ales aș vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa roșești. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulțumire mai deplină, ca o conștiința curată.

Păstreaza scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani, ai s-o înțelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citești și atunci cu sufletul senin de azi.

Te îmbrățisează cu drag,

Al. Vlahuta

                                                                                                Când ai împlinit șaptesprezece ani. “