Cum caută oamenii calea cea mai scurta spre mântuire

Drama societății moderne și lipsite de Înțelepciunea cea de Sus este aceea că oamenii din prea plinul iubirii de sine caută cele mai lesnicioase căi de izbăvire. Sub imboldul sloganurilor moderne omul aleargă până și la cele mai josnice procedee de mantuire trupească sau sufletească. Astfel aproape zilnic primim de la mass-media informatii despre marile vedete ale lumii care apelează la vrăjitorie, religii orientale, urino-terapie și alte nebunii ale vremii. Aici părintele Simeon Kraiopoulos ne propune câteva repere despre înțelegerea ortodoxă a vieții și cum să ne mântuim veșnic cu Dumnezeu:
Oamenii de astăzi sunt în general foarte ocupați, de aceea și creștinii ar dori căi de mântuire scurte, ar voi să nu mai piardă mult timp ca să ajungă acolo unde trebuie, să-și atingă scopul imediat și fără ocolișuri. Ei, bine, una dintre aceste căi scurte spre mântuire este suferința. Am spus că omul în fiecare moment,în fiecare clipă are parte de suferință. În loc să lași să se irosească suferința, poți avea o atitudinea potrivită înaintea lui Dumnezeu, fie câte afli în casă, în sala de clasă sau în orice alt loc. Deși îți vine să oftezi pentru că suferi, binecuvintează pe Dumnezeu și pe neașteptate, fără zgomot, vei simți în sufletul tău binele, acel bine care nu se întâmplă în nici un alt fel.
Un Avvă în Pateric spune că: ,,dimineața se poate să fii în iad, iar spre seară să te afli în Rai”, lăsând să se înțeleagă că dimineața omul poate să săvârșească păcate, dar pe parcursul zilei își revine la conștiința de sine, revine la priveghere, se pocăiește, plânge, și nu este mare lucru pentru Dumnezeu ca să-l aducă în Rai.
Lucrurile sunt ușoare și calea mântuirii este scurtă, noi, însă, prin purtarea noastră greșită, le facem dificile și îngreunăm calea mântuirii.
Omule, în orice stare te-ai afla, dacă te pocăiești, Dumnezeu te primește și te mântuiești, dar numai dacă te căiești cu adevărat.
Este cu putință să te căiești pentru ceea ce ai făcut numai pentru că ți-a fost rănit egoismul!
Ia seama și la acest aspect: cineva poate să meargă să se mărturisească din pricina faptului că egoismul lui a fost rănit și nu pentru că a păcătuit înaintea lui Dumnezeu.
De multe ori omul se mâhnește pentru păcatele pe care le-a făcut și se căiește pentru ele, dar nu pentru că L-a întristat pe Dumnezeu, ci din cauza egoismului rănit.
Adică, înainte de a păcătui, omul avea o părere bună despre sine, dar când a păcătuit nu mai poate să aibă aceeași părere, și aceasta îl face să sufere. În cazul acesta nu este vorba despre pocăința adevărată. Pocăința voită de Dumnezeu, autentică, din tot sufletul, nu pretinde în acel ceas nimic pentru sine, ci toată atitudinea omului înaintea lui Dumnezeu este aceasta: ,,Dumnezeul meu, chiar de-ar fi să mor în acest moment, să mor pentru iubirea Ta! Iar dacă vrei să trăiesc mii de ani, s-o fac pentru iubirea Ta! Să nu mă lași să cad din nou în păcat!”
Atunci, într-adevăr, din acest moment omul trece de la o stare la alta, poate merge din iad în Paradis, iar drumul mântuirii este cel mai scurt, așa cum a fost pentru tălharul de pe cruce.
Ce fărădelegi n-a făcut acel tâlhar în viața lui! Dar acolo, pe cruce, lângă Hristos, când se sfârșea, în acel ceas, fără să aibă nici o altă nădejde, I-a arătat întreaga sa căință, nădăjduind în mila Lui, și a auzit cunoscutele cuvinte ale Domnului. În timp ce era osândit la moarte, a luat atitudine corectă înaintea Domnului.
Ce minunat este acest lucru! Cât de frumos este să stea omul înaintea lui Dumnezeu, ca unul pregătit să moară!
Taina Suferinței – Arh. Simeon Kraiopoulos – Editura Bizantină 2007