Ce putem face fara Dumnezeu?

Când omul va înțelege corect cine este, ce este în contextul creației lui Dumnezeu își trăiește viața cu simplitate și fericire. Omul contemporan căutându-și autonomia și fugind cu disperare de atârnarea sa față de Creatorul său se pierde, se încâlcește și-și transformă viața într-un adevărat calvar. A fi creștin înseamnă a accepta răstignirea ca apoi să poată nădăjdui în înviere. Pare greu acest cuvânt răstignire dar numai sfinții l-au înțeles cu adevărat și au pregustat frumusețea Raiului încă de pe pământ. Dumnezeu se revelează fiecărui suflet în parte în măsura în care acesta a câștigat iubirea față de aproapele așa cum a propovăduit-o Hristos. Părintele Simeon Kraiopoulos arată mai jos câteva repere de nădăjduire în Dumnezeu:
Mișcarea firească a trenului este să meargă pe șine. Dacă iese de pe șine, se va zdrobi. Starea firească a omului este să meargă spre Dumnezeu, să nu gândească la sine. Numai așa simte că există, că este fericit și îl are în el pe Dumnezeu. Acest parcurs, această mișcare trebuie să o facă el.

Din păcate omul s-a întors către sinele său, s-a îndumnezeit pe sine, iar înlăuntrul său s-a creat o stare confuză. După cum spun specialiștii psihologi, o mică parte din sufletul său poate fi cunoscută și controlată, și aceasta este conștientul, dar subconștientul și inconștientul nu pot fi controlate. Cel care se încredințează pe sine lui Dumnezeu, va trăi fiecare zi ca pe o nouă realitate. În fiecare zi o parte din ce în ce mai mare a sufletului său o va încredința lui Dumnezeu. Va veni ziua cînd se va simți cu totul încredințat lui Dumnezeu, chiar și subconștientul său. Astfel, va deveni un om simplu, un om al lui Dumnezeu.

Cineva m-a întrebat într-o zi la spovedanie: „Spuneți-mi părinte, în faptă cum este?”. În faptă înseamnă că eu m-am încredințat ieri lui Dumnezeu, o fac și astăzi, o fac și mâine și o fac în fiecare zi?
Ce înseamnă „ mă încredințez pe mine lui Dumnezeu, pun început”?
Înseamnă nu doar ceva teoretic, ci înseamnă să am credința că nu se poate fără Dumnezeu. Când pleacă Harul omul simte că a fugit de la fața lui Dumnezeu. Adică, ceea ce s-a întâmplat cu Eva, se întâmplă cu fiecare dintre noi. Eva nu aluat, pur și simplu, fructul interzis și l-a mâncat, ci a încetat să mai stea cu fața spre Dumnezeu, a încetat să mai aibă respect față de Dumnezeu, a încetat să mai aibă iubire față de Dumnezeu, a încetat să se încreadă în Dumnezeu. A început să bănuiască, a început să viclenească nu cumva ceea cei-a spus diavolul este drept? Din păcate a crezut în acel lucru și a căzut.

Trebuie ca omul si izgonească toate acestea din mintea lui, să creadă în Hristos, să se încreadă în El, să-L iubească pe Hristos și să se încredințeze că și sufletul lui poate trăi cele trăite de Sfinți.

Simeon Kraiopolous - SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA - Ed. Bizantină – 2009