Omul secularizat şi creştinul

Mulţi scriitori ortodocşi au vorbit despre natura lumii secularizate, forma definitorie a lumii noastre moderne. O să încerc să fac o comparaţie între omul secularizat şi creştinul.

Omul secularizat crede de obicei că există Dumnezeu, dar crede deasemena că întâmplările şi curisul vieţii în lumea aceasta sunt dependente de acţiunile fiinţelor omeneşti.

Creştinul crede că există Dumnezeu şi că toate ale lumii sunt în mâinile Lui.

Omul secularizat crede în progres. Viaţa se schimbă, spre o direcţie bună pentru omenire, se schimbă în mai bine. Orice nouă descoperire are la bază descoperirile făcute anterior. În acest fel, viaţa se îmbunătăţeşte şi mereu merge în direcţia bună.

Creştinul crede că prin orice întreprinde omenirea schimbă în acest fel circumstanţele din jurul ei, dar omul nu se schimbă. Un om modern nu este în niciun fel superior faţă de înaintaşii lui. Bunătatea nu este rezultatul progresului.

Omul secularizat crede în puterea fiinţei omeneşti, şi din acest motiv se poate descurca în orice situaţie, şi în acestfel poate progresa.

Creştinul crede în Dumnezeu, dar se îndoieşte de puterea omului. Soluţiile omeneşti sunt mereu îndoielnice şi pasibile eşecului.

Omul secularizat crede în ultimă înstanţă în progres. Chiar dacă în timp pot apărea obstacole, el crede că urmărind calea progresului va crea o lume mai bună – chiar una aproape de perfectiune.

Creştinul crezând în Dumnezeu crede că frâiele istoriei sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu a omului. Astfel, chiar şi lucrurile bune făcute de om sunt judecate de un Dumnezeu bun, a cărui scop pentru noi este mereu mult mai mult decât am putea noi să cerem sau să gândim.

Omul secularizat, în ciuda diferitelor eşecuri, crede mereu că vremurile bune depind doar de un proiect mai bine întemeiat. Compromisul, negocierea şi bunăvoinţa de a schimba lucrurile vor rezolva într-un final toate problemele.

Creştinul înţelege păcătoşenia lumii. El ştie că fără Dumnezeu lucrurile mereu vor eşua şi se vor risipi. Omenirea poate fi mai bună doar prin nădejdea în Dumnezeu şi ascultarea de El, şi o astfel de înbunătăţire va părea mereu ca o minune a Lui.

Omul secularizat nu crede în limitele puterilor sale. Nu învaţă din istorie, ci tânjeşte mereu către un succes către care nimeni nu a mai ajuns vreodată. Orice succes al lui (tratarea unei boli nevindecabile până atunci de ex.) este transpus imediat in termeni politici. Ce este rău din punct de vedere politic poate fi eradicat la fel de uşor ca malaria.

Creştinul conştientizează că problemele nu sunt în lume ci în el însuşi. Dacă omul nu va fi schimbat de un Dumnezeu bun, atunci va există foarte puţină bunătate în lume. Omul secularizat ştie să vindece malaria, dar nu ştie să împărtăşească acest dar întregii lumi. Lumea (lumea a treia, lumea săracă) moare aşa cum a murit mereu. Omul secularizat este limitat în puterile sale pentru că-i lipseşte bunătatea adevărată.

Creştinul este marginalizat în lumea noastră modernă. Este considerat o ruină a trecutului. Defapt el nu este o ruină, un monument religios – adevărul pe care-l ştie este veşnic şi aplicabil oricărei boli a lumii, ca de altfel fiecare bucăţică din adevărul lui Dumnezeu.

Rămâne la înţelegerea generaţiei de astăzi ce înseamnă să fii creştin şi a nu te compromite cu omul secularizat. Dumnezeu este bun şi vrea binele întregii lumi. El nu face discriminări, dorind binele majorităţii, ci vrea binele pentru fiecărui suflet în parte.

Să dea Dumnezeu creştinilor să fie cât mai vizibili, şi mereu loiali Împărăţiei cerurilor.