Maternitatea este un dar al
lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Prin maternitate, femeia este chemată să
slujească tainei vieții, firește nu numai ca păstrare a vieții biologice, dar
mai ales ca expresie și trăire a vieții în Duhul Sfânt.
Caracteristica structurii
sufletești a femeii este altruismul. Femeia-mamă, în autenticitatea ei, îi are
ca centru al interesului ei și al profundei sale satisfacții pe „ceilalți”,
grija și străduința ei să-i odihnească și să le rezolve problemele lor. Ea este
înzestrată cu rezerve aproape inepuizabile de dăruire, răbdare, lepădare de
sine, lipsă de interes, eroism, iertare și afecțiune. Iar drept culme a tuturor
acestor harisme, mama trăiește dragostea jertfitoare, adică dragostea fără
limite, care „nu caută ale sale”.
Dragostea maternă este singura dintre toate celelalte, care se apropie de
dragostea dumnezeiască. Iar această dragoste dumnezeiesc-jertfitoare o caută
fiecare om, dar mai ales copilul are nevoie de ea.
Viața mamei este compusă din
osteneli și neliniști, dureri și jertfe, urcuș și Golgota, pe care de bună voie
le primește, fără murmur. Și nu numai că le primește, ci le consideră mai
prejos decât bucuria pe care o simte pentru faptul că și ea dăruiește cursului
vieții oameni tineri, pe care se străduiește și se nevoiește să-i predea
societății personalități integre.
Femeia-mamă dintru început
își iubește copiii, din clipa în care simte că-i adăpostește în pântecele său.
Zvâcnirile lor o umplu de gingășie și veselie, plăsmuind vise pentru ei și
chiar este gata să-și jertfească viața pentru ei. Trece cu vederea, de
asemenea, feluritele greutăți și responsabilități pe care le creează venirea
unui copil și în același timp respinge cu putere îndemnurile și presiunile
celor care de multe ori o îmboldesc să se slobozească de prezența copilului ei.
Iar aceasta mamă, chiar părăsită fiind, în ciuda ironiei și defăimării, care însoțesc
de obicei venirea unui copil pe care îl neagă tatăl lui, nu vrea să-l lipsească
de viață, oricât de mult însăși legea (Legea 1609/86) așa-numitului stat
creștin îi îngăduie să facă aceasta. Viața embrionului, a copilului ei, știe că
începe din clipa zămislirii și pentru aceasta nu vrea să-l omoare. Pentru ea,
cu toate că greutățile pe care le întâlnește sunt uriașe, le depășește, iar
acest copil rămâne întotdeauna pentru ea mângâierea și „îngerașul” ei.
Dragostea jertfitoare a
mamei se constată și din poziția ei față de dilema: maternitate sau carieră.
Răspunsul adevăratei mame venit din trăire este: maternitatea. Evoluția ei
profesională și științifică va fi atât cât îi îngăduie obligațiile ei
familiale. Nu este impresionată nici de puternica ispită a afirmării, nici de
provocarea independenței economice. Vrea să „urce” duhovnicește și profesional,
dar aceasta o dorește pentru a contribui și ea la progresul și îmbunătățirea
vieții semenilor ei și, firește, a membrilor familiei ei, mai ales a copiilor ei.
Astfel, „ieșirea” ei pe
piața muncii, fapt care înseamnă că își asumă obligațiile atât în casă, cât și
la locul muncii, nu-i creează sentimentul de victimă.
Dimpotrivă, gustă bucuria de a dărui. Este o trăsătură distinctivă faptul că
prezența adevăratei mame, chiar și la locul de muncă, este maternă, adică
acoperă cu dragostea ei orice încercare esențială și-l conduce, cu profundul ei
sentiment al responsabilității, mai ales pe omul tânăr la toată fapta dinamică
și sănătoasă, pe care le oferă și lumea noastră contemporană. Autenticitatea
mamei se arată și din faptul că trece cu vederea sirenele eudemonismului și ale
confortului. Pe acestea le schimbă cu simplitatea, hărnicia și smerenia. Cu
căldura arzătoare a dragostei ei alină durerea sufletească și trupească, acolo
unde o depistează și mai ales la copiii ei. Se îngrijește fără să se obosească
de corecta lor dezvoltare duhovnicească și trupească. Îi hrănește cu laptele ei
matern și îi încălzește la pieptul ei. O deosebită grijă a ei este corecta lor
adaptare la societate. Dragostea pentru copiii ei se răsfrânge, desigur, și
asupra celor din jurul ei, dar mai ales asupra soțului ei.
În felul acesta și bucătăria
devine loc sfințit, unde în fiecare zi mama, ca dragoste întrupată, trăind
superioritatea celui smerit și autenticitatea celui care trăiește în nearătare,
se consumă pentru a pregăti mâncarea și delicatesele, care împreună cu trupul,
îndulcesc și sufletul. Întâlnirea familiei la masa comună este o grijă specială
a ei. Și aceasta pentru că știe că în felul acesta nu se hrănește numai trupul,
ci mult mai mult sufletul, mai ales prin bucuria unificatoare, care predomină.
Cât de însemnat și binefăcător ar fi pentru toți, dacă cel puțin la masa de
sărbătoare, s-ar afla și bunicul, și bunica, întâlnindu-se astfel trei
generații. Bucuria întâlnirii lucrează catalitic și face să dispară micile
diferențe care apar la un organism viu, cum este familia.
Varvara
Kalogeropulos – Metallinos
Dr. Teologie și licențiată în Filologie
Sursa: http://www.marturieathonita.ro/mama-izvor-nesecat-de-dragoste-i/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu